Cercetătorii analizează potențialul psilocibinei în tratamentul leziunilor ușoare repetate ale capului
Un regim de psilocibină administrat pe parcursul a trei zile, după multiple traume craniene, a oferit cercetătorilor o perspectivă unică asupra modului în care acest compus psihotropic ar putea influența umflarea creierului, funcția vasculară și rețelele neuronale.
Un studiu recent publicat în revista Communications Biology a evaluat potențialul terapeutic al psilocibinei în urma leziunilor cerebrale traumatice ușoare repetate (rmTBI). Această cercetare a folosit un model de impact închis, cu craniu intact, pe șoareci de sex feminin, pentru a determina dacă administrarea psilocibinei imediat după traume craniene repetate ar putea reduce modificările imagistice, vasculare și moleculare asociate cu rmTBI.
Analizele experimentale au arătat că trei doze zilnice de psilocibină (3,0 miligrame pe kilogram) au fost suficiente pentru a reduce semnificativ măsurile imagistice acute asociate cu umflarea creierului și pentru a modifica mai mulți biomarkeri neurobiologici asociați cu leziuni în cazul șoarecilor. Mai important, administrarea acestui compus psihotrop natural a demonstrat o reducere semnificativă a acumulării de tau fosforilat solubil post-leziune, atingând niveluri comparabile cu cele ale șoarecilor neafectați, subliniind relevanța psilocibinei în procesele neurodegenerative legate de boala Alzheimer și encefalopatia traumatică cronică, fără a demonstra reducerea riscului de boală.
Aceste descoperiri evidențiază psilocibina ca un candidat terapeutic cu acțiune multiplă, care a redus edemul vasogenic și tau fosforilat, a alterat conectivitatea funcțională, a crescut nivelurile proteinelor BDNF și TrkB și a modulat markerii gliali și lipidici, susținând cercetările viitoare în domeniul rmTBI, o clasă de leziuni pentru care nu există tratamente farmacologice aprobate.
Leziunile cerebrale traumatice sunt recunoscute din ce în ce mai mult ca o problemă de sănătate publică majoră, cu date de la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite indicând că aproximativ 2,9 milioane de americani suferă anual de o astfel de leziune (70-90% dintre acestea fiind catalogate ca fiind „ușoare”).
Cercetarea neurobiologică recentă subliniază că, deși simptomele unei contuzii „ușoare” izolate pot dispărea rapid, episoadele repetate de leziuni cerebrale traumatice ușoare pot fi asociate cu inflamații neuro și daune microvasculare pe termen lung. Din păcate, în ciuda acestei cunoștințe, nu există tratamente medicale aprobate în mod specific pentru traumele craniene repetate.
Studiul de față a avut ca scop abordarea acestei limitări terapeutice persistente și informarea cercetărilor viitoare în domeniul rmTBI prin investigarea potențialului psilocibinei de a atenua modificările neurologice și moleculare apărute în urma traumelor craniene. Grupul de studiu a fost format din șoareci de laborator femele Wistar de 9 luni, împărțiți în trei cohorte experimentale: 1. Controale șam care au primit soluție salină (Sham-VEH), 2. Șoareci cu leziuni craniene tratați cu soluție vehicul (Hit-VEH) și 3. Șoareci cu leziuni craniene tratați cu psilocibină (3,0 mg/kg prin injecție intraperitoneală în termen de 30 de minute de la fiecare impact; Hit-PSI).
Fiecare cohortă experimentală a inclus opt șoareci. De asemenea, a existat un grup pilot explorator format din 12 șoareci Wistar și Sprague-Dawley cu vârste cuprinse între 15 și 19 luni, împărțiți între grupul cu leziuni vehicul și grupul cu psilocibină, fără un control șam corespunzător vârstei. Pentru a modela biomecanica contuziei asociate sporturilor umane, capetele șoarecilor din cohorta afectată au fost expuse unui aparat pneumatic personalizat de schimb de moment.
Aparatul a propulsat un impactor de 50 de grame cu o viteză de 7,4 metri pe secundă (furnizând 1,37 Joule de energie cinetică). Exposiția experimentală a fost repetată zilnic timp de trei zile consecutive. Imagistica neuroacută a utilizat imagistica prin difuzie (DWI), care evaluează mobilitatea apei prin coeficientul de difuzie aparent (ADC). Anizotropia fracționată (FA) a fost de asemenea evaluată ca măsură a microstructurii țesutului la 1-2 ore post-leziune, această sesiune de imagistică acută fiind realizată sub anestezie cu isofluran.
Ulterior, imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) a fost utilizată pentru a evalua reactivitatea cerebrovasculară (CVR) în urma unei provocări cu 5% dioxid de carbon și conectivitatea funcțională de stare de repaus la trei săptămâni după leziune.
Analizele imagistice acute au relevat că impacturile repetate asupra capului au declanșat modificări extinse, consistente cu edemul vasogenic, evidențiate printr-o creștere generalizată a ADC-ului și o corelație inversă cu FA. Tratamentul cu psilocibină a redus semnificativ creșterile ADC asociate cu rmTBI în cortexul prefrontal, hipocampus și ganglionii bazali, readucând valorile ADC către nivelurile corespunzătoare grupului de control șam, cu normalizarea observată în unele regiuni. Autorii au avertizat că anestezia cu isofluran ar fi putut influența magnitudinea și distribuția acestor modificări acute ale ADC.
De asemenea, psilocibina a demonstrat o creștere semnificativă a conectivității funcționale la nivelul întregului creier după leziune. Gradul mediu de conectivitate întregului creier a fost de 14,7 în grupurile de control șam și de 9,1 în rândul șoarecilor cu leziuni netratați, dar a crescut la 35,5 după administrarea psilocibinei, depășind nivelurile grupului de control șam și indicând hiperconectivitate, mai degrabă decât o simplă restaurare.
În ceea ce privește efectele comportamentale, acestea au fost mai limitate: șoarecii cu leziuni craniene au arătat o mobilitate redusă, indiferent de tratament, iar rezultatele privind învățarea, memoria și motricitatea au fost în mare parte nesemnificative sau au arătat doar tendințe.
La nivel molecular, traumele netratate au condus la o creștere semnificativă a tau-ului fosforilat solubil, care a fost semnificativ mai scăzut după tratamentul cu psilocibină, atingând niveluri apropiate de cele ale grupului de control neafectat. Totuși, reducerea tau-ului fosforilat insolubil agregat între cele două grupuri afectate nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic. Șoarecii tratați cu psilocibină au arătat, de asemenea, niveluri semnificativ mai mari de proteine BDNF și TrkB comparativ cu grupul de control șam, deși creșterea BDNF în raport cu șoarecii afectați netratați a fost doar aproape semnificativă. Markerii GFAP și CD11b au fost, de asemenea, crescuți în raport cu grupul de control șam, ceea ce autorii au interpretat ca o posibilă reacție gl
