„`html
Mesele cu nutrienți similari pot avea efecte diferite asupra organismului
Un studiu recent publicat în jurnalul Nature Metabolism a descoperit că mesele ultra-procesate (UPFs) generează răspunsuri metabolice diferite comparativ cu mesele non-UPFs, deși au un conținut caloric și de macronutrienți comparabil.
Deși mesele au calorii și nutrienți similari, mesele ultra-procesate au provocat reacții mai puternice ale insulinei și au modificat modul în care organismul arde combustibilul. Acești cercetători au identificat legături interesante între metabolism și răspunsul creierului la alimente.
Conform clasificării Nova, UPFs sunt definite ca „produse fabricate industrial care suferă multiple transformări fizice și chimice și conțin, de obicei, ingrediente industriale adăugate, în special aditivi care nu sunt folosiți în mod obișnuit în gătitul acasă.”
Consumul de alimente ultra-procesate reprezintă o proporție din ce în ce mai mare a caloriilor ingerate, depășind jumătate din caloriile consumate în Statele Unite. Totuși, un consum mai mare de UPFs este asociat cu riscuri de boli cardiometabolice și cancer, deși această legătură nu este neapărat cauzală.
Procesarea alimentelor poate modifica nu doar compoziția nutrițională, ci și modul în care nutrienții sunt eliberați, absorbiți și metabolizați. De exemplu, descompunerea structurii celulare a năutului poate duce la creșteri mai mari ale glicemiei și insulinei, în timp ce extrudarea amidonului poate facilita digestia carbohidraților și poate modifica răspunsurile metabolice postprandiale.
Aceste schimbări pot influența și cum creierul învață să evalueze alimentele. Atunci când consumăm alimente, semnalele senzoriale precum gustul și mirosul devin asociate cu nutrienții livrați organismului. Acest proces, cunoscut sub numele de învățare a gustului-nutrient, implică semnale care călătoresc de la intestin la creier după masă, ajutând la formarea preferințelor alimentare viitoare.
Cercetările anterioare sugerează că aceste semnale sunt procesate parțial în striatum, o regiune a creierului implicată în recompense și învățare. Dovezile din studii preclinice indică faptul că creierul poate răspunde diferit la semnalele din diferite macronutrienți, influențând astfel alegerile alimentare. Studiile legate de băuturile îndulcite cu zahăr au asociat, de asemenea, aportul de nutrienți cu modificări ale răspunsurilor creierului la semnalele alimentare și cu plăcerea ulterioară a alimentelor.
Construind pe aceste descoperiri, cercetătorii au investigat dacă UPFs generează răspunsuri metabolice diferite de mesele non-UPFs cu un conținut nutrițional echivalent și dacă aceste diferențe sunt asociate cu modul în care creierul răspunde la imaginile alimentelor și evaluează valoarea acestora. Ei au propus că procesarea ar putea altera disponibilitatea nutrienților și semnalizarea intestin-creier, explicând astfel de ce UPFs sunt asociate cu supraalimentarea.
Studiul a inclus 57 de participanți, dintre care 52 au fost incluși în analizele finale de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), iar 32 au completat ambele sesiuni metabolice într-un design crossover randomizat. Majoritatea participanților erau femei, cu o vârstă medie de 26 de ani și un indice de masă corporală (IMC) mediu de 22,8 kg/m2.
Un subgrup de 32 de participanți a fost rugat să postească peste noapte, iar testele de bază au fost efectuate. Ulterior, participanții au primit mese UPF și non-UPF cu aproximativ 300 kcal fiecare, pe zile separate, în ordine randomizată, și au trebuit să le termine în decurs de zece minute. Aceste mese au fost, de asemenea, echivalente în macronutrienți și indice glicemic, precum și densitate energetică, carbohidrați disponibili, fibre, sodiu, apă și alte caracteristici nutriționale.
Participanții au fost evaluați prin calorimetrie și teste de sânge pe parcursul unei perioade de trei ore post-prandiale. Într-o zi separată, participanții au realizat o sarcină de fMRI în care au vizualizat imagini cu 28 de alimente familiare, incluzând 14 UPFs și 14 non-UPFs, înainte de a-și exprima disponibilitatea de a plăti pentru fiecare element folosind o procedură de licitație Becker–DeGroot–Marschak (BDM). Aceasta a avut ca scop examinarea legăturii dintre răspunsurile metabolice și reactivitatea la semnalele alimentare prin evaluarea asocierilor dintre răspunsurile metabolice și cele neuronale măsurate separat.
Imaginile alimentelor au reprezentat alimente familiare și consumate frecvent, sporind probabilitatea ca efectele lor metabolice să fi fost deja învățate.
Participanții s-au autoevaluat în ceea ce privește foamea, sațietatea și setea imediat înainte și după fMRI.
Deși mesele aveau calorii și nutrienți similari, cele două mese au generat răspunsuri metabolice vizibil diferite. Înainte de masă, participanții nu au arătat diferențe în rata metabolică sau în modul în care organismul folosea carbohidrații și grăsimile pentru energie. De asemenea, au raportat niveluri similare de plăcere și dorință imediat după consumul fiecărei mese.
Primele diferențe au apărut în răspunsurile glicemice. Deși expunerea totală la glucoză a fost similară, nivelurile au crescut mai rapid după masa non-UPF și au fost semnificativ mai mari la 20 de minute. Ambele mese au produs niveluri maxime de glucoză în jur de 40 de minute, dar glucoza a rămas mai mult timp ridicată după consumul mesei UPF. La sfârșitul perioadei de monitorizare de trei ore, glucoza s-a menținut peste nivelul de bază după masa UPF, în timp ce nivelurile după masa non-UPF s-au întors mai aproape de bază. Totuși, diferențele între mese la 120 și 180 de minute nu au fost semnificative din punct de vedere statistic.
Răspunsul insulinic a prezentat o poveste diferită. Deși expunerea totală la glucoză a fost similară, masa UPF a declanșat o eliberare semnificativ mai mare de insulină. Nivelurile au fost comparabile în primele 20 de minute, dar au fost mai mari după consumul mesei UPF la 40, 60, 90 și 120 de minute, înainte de a reveni aproape de bază în ambele grupuri după trei ore.
Au apărut și diferențe în modul în care organismul utiliza energia. Deși ambele mese au crescut inițial rata metabolică până la un vârf în jur de 40 de minute, creșterea a fost mai susținută după masa UPF, rezultând într-o cheltuială energetică post-prandială totală mai mare.
Mai notabil, mesele au schimbat utilizarea combustibilului de către organism în direcții diferite. După masă, organismul ar trebui să crească utilizarea carbohidraților pentru energie. Această schimbare a fost mai pronunțată după masa non-UPF, în timp ce consumul UPF a fost asociat cu o oxidare relativ mai mare a grăsimilor și o creștere mai slabă a oxidării carbohidraților. Această diferență a fost reflectată și în raportul de schimb respirator (RER), o măsură a utilizării relative a carbohidraților și grăsimilor ca combustibil.
Cercetătorii sugerează că această dependență redusă
